Rapusa de oboseala puternica acumulata de-a lungul zilei incercam sa adorm.. Pleoapele grele se inchideau cu repeziciune, dar zambetul dulce si neintentionat nu-mi parasea chipul.. Precum persoana ta nu-mi putea parasi mintea. Iar gandul meu, parea sa-ti fie prieten vechi, parea sa te favorizeze doar pe tine, dintre toti, sa te indrageasca, desi defapt, te stie doar de atat de putin timp..
Eram acolo, te priveam, te ascultam, te analizam, erai ca mine. Si totusi te-am lasat sa continui, ma simteam atat de bine cand te ascultam, minutele parca treceau atat de repede cu tine, si nu vroiam, vroiam sa se opreasca, nu vroiam sa plec. Stiu ca perfectiunea nu exista, dar tu in ochii mei esti perfect ! Nu cred ca vei citi asta vreodata, dar aici este ceea ce simteam, ceea ce simt si nimic nu poate schimba asta . :)
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere